Aspirina, luata cu regularitate, previne afec­tiunile hepatice cauzate de abuzul de alcool sau de supradozele de medicamente, care afecteaza milioane de persoane, si prote­jeaza organismul si impotriva unor maladii precum obezitatea, conform unui studiu pu­blicat in Statele Unite. Testele au fost efectuate pe soareci. Ele vor putea per­mite folosirea, in combinatie cu aspirina, a unor tratamente experimentale, foarte promitatoare, impotriva unor maladii diverse, care au trebuit sa fie oprite, in trecut, pentru ca erau toxice pentru ficat.

Cum ne ucide poluarea
O atmosfera mai putin poluata creste speranta de viata a oamenilor cu 5 luni, aflam dintr-un studiu abia incheiat. Imbunatatirea calitatii aerului a permis cresterea sperantei de viata a locuitorilor din 51 de orase americane cu aproximativ 5 luni, intr-un interval de 20 de ani, potrivit cercetarii. Conform datelor prezentate, speranta medie de viata a acestor oameni a crescut cu aproape 3 ani, intre 1980 si 2000, din care 5 luni s-ar datora unei atmosfere mai putin poluate. Restul tine de alti factori: veniturile, pregatirea profesionala, migratia populatiei, demografia si fumatul. Alte studii sustin ca prelungirea duratei de viata se datoreaza diminuarii frecventei maladiilor cardiovasculare si cardiopulmonare, de multe ori asociate cu poluarea.

Tratament impotriva orbirii
Cercetatorii britanici au inceput testarea pe subiecti umani a unei metode ce foloseste celule susa, prelevate de la persoane adulte decedate, care ar putea vindeca anumite afectiuni oculare. Testele vor dura 2 ani si vor fi efectuate pe un esantion format din 20 de pacienti care sufera de afectiuni ale corneei. Noua metoda im­plica prelevarea si cultivarea celulelor susa intr-un mediu propice, in laborator, iar apoi transplantarea acestora pe suprafata corneei afectate. Daca va avea succes, aceasta metoda va putea sa ajute milioane de nevazatori din lumea intreaga.

Sursa: www.csid.ro
Autor: Anda Nastase

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Abonare la newsletter

Date clientDatele dvs
În cursul înregistrării comenzii, noi colectăm de la clienţi o serie de date personale necesare atât livrării produselor..........detalii
Livrarea produselorLivrarea produselor
Produsele sunt expediate pe întreg teritoriul României prin Poşta Română - PrioriPost sau curierat rapid .........detalii
Cum platescCum plătesc?
Plata comenzilor dvs se efectuează ramburs în lei la ridicarea coletului la Oficiul Poştal dupa prezentarea....detalii
Continutul acestui site are un caracter informativ si nu se substituie diagnosticarilor si/sau recomandarilor medicale de specialitate. Toate produsele descrise pe acest site sunt suplimente alimentare si se elibereaza fara reteta. Cititi cu atentie prospectele care insotesc produsele comandate. Imalife.ro si reprezentatii ei nu sunt responsabili pentru administrarea neadecvata sau incorecta a produselor oferite.
S.C. Imavision Media&Development S.R.L. Brasov, cod fiscal, RO21184860, inregistrata la Registrul Comertului cu numarul J08/542/2007