Deficitul de atentie (ADHD)
Deficitul de atentie este o tulburare caracterizata prin inabilitatea copilului de a-si mentine concentrarea asupra unei sarcini sau activitati, hiperactivitate si comportament impulsiv. Unii pacienti prezinta deficit de atentie neasociat cu hiperactivitate, si sunt mult mai rar diagnosticati si tratati.
Desi deficitul de atentie este prezent de la nastere, diagnosticul este dificil de realizat pana la varsta de 4-5 ani, cu exceptia cazurilor in care copilul prezinta simptome severe. O parte dintre pacienti, insa, raman nediagnosticati pana la perioada de adult.
Copiii cu ADHD isi mentin interesul fata de un anumit subiect sau activitate pentru o perioada scurta de timp, devenind cu usurinta plictisiti si/sau frustati de aceasta. Desi pot prezenta o inteligenta peste medie, lipsa abilitatii de a se concentra duce la o obtinerea unor rezultate modeste la scoala. Ei actioneaza impulsiv, de multe ori fara sa gandeasca la consecinte. Sunt intr-o continua miscare, insa in majoritatea cazurilor abilitatile motorii fine si grosiere sunt tulburate, copii parand adesea stangaci in actiunile intreprinse. Aceasta stangacie poate cuprinde si aspectul social al vietii, acesti copii fiind desori evitati de semeni datorita caracterului lor impulsiv.
Principalele cauze ale ADHD:
Se considera ca deficitul de atentie este o tulburare neurologica cu o tendinta familiala. Unele studii indica faptul ca poate fi cauzat de nivelele necorespunzatoare ale neurotransmitatorilor (substante chimice care transmit impulsurile nervoase intre neuroni) din creier. Cauzele deficitului de atentie nu sunt cunoscute. Totusi, se pare ca ereditatea joaca un rol important in dezvoltarea afectiunii. Copiii cu parinti sau rude apropiate ce sufera de ADHD, prezinta un risc mai crescut de a dezvolta boala ei insisi. Este posibil ca, inainte de nastere, copiii cu ADHD sa fi fost expusi la o nutritie materna precara, la infectii virale sau la abuzul de substante toxice al mamei. Expunerea la plumb sau la alte toxine in prima parte a copilariei poate, de asemenea, provoca simptome asemanatoare celor din ADHD.
Principalele simptome ale ADHD:
Pentru ca un copil sa fie afectat de ADHD trebuie sa prezinte cel putin 6 din urmatoarele simptome ale afectarii capacitatii de concentrare, sau 6 sau mai multe simptome combinate ale hiperactivitatii si impulsivitatii. Simptomele specifice afectarii capacitatii de concentrare:
- copilul este incapabil sa fie atent la detalii sau face greseli din neatentie la scoala si in alte activitati;
- prezinta dificultate in mentinerea interesului pentru o anumita sarcina sau activitate;
- nu pare sa asculte cand i se vorbeste;
- nu urmeaza instructiuni si nu duce la sfarsit sarcini;
- prezinta dificultati in organizarea sarcinilor si activitatilor;
- evita sau nu ii plac sarcinile care necesita un efort mental sustinut (ex. temele scolare);
- este distras cu usurinta si este uituc in activitatile zilnice.
Simptomele specifice hiperactivitatii:
- se joaca cu mainile sau picioarele sau nu are stare cand este asezat pe scaun;
- nu sta pe scaun cand i se cere;
- nu poate sta locului (la adolescenti si adulti se manifesta un sentiment de neliniste);
- prezinta dificultate in a se juca in liniste;
- vorbeste excesiv.
Simptomele specifice impulsivitatii:
- raspunde la intrebari inainte de a se pronunta intreg enuntul;
- nu-si poate astepta randul;
- ii intrerupe pe ceilalti.
Netratat, ADHD afecteaza in mod negativ performantele sociale si educationale ale copilului, si poate afecta grav parerea de sine. Pacientii au relatii limitate cu ceilalti copii, si de multe ori sunt priviti ca rebeli. Copii de aceiasi varsta si chiar parintii pot dezvolta resentimente fata de un copil cu ADHD. Copii diagnosticati cu ADHD prezinta un risc crescut de a suferi de tulburari de invatare si tulburari phisice, precum depresie sau anxietate. La aproape jumatate dintre copii afectati, boala pare sa dispara in cadrul perioadei de adolescenta sau de adult tanar; cealalta jumatate va retine o parte sau chiar toate simptomele specifice deficitului de atentie si in cursul vietii adulte.
