Atacul de panica
Se poate intampla oriunde, oricand. Brusc, inima incepe sa bata repede, fata se inroseste si respiratia devine rapida. Atacul de panica este un acces brusc de frica intensa sau anxietate care produce spaima dar nu ameninta viata. Te simtiti ametit, iti e greata, pierzi controlul. Unii oameni simt ca sunt pe moarte. De obicei dureaza de la 5 pana la 20 minute; atacul de panica poate fi declansat de evenimente stresante sau poate avea loc pe neasteptate.
Principalele simptome ale atacului de panica:
Asa cum e descris mai sus, simptomele atacului de panica apar spontan, fara o cauza aparenta. Ele pot include:
- Batai rapide ale inimii;
- Dureri in piept;
- Ameteala, greata;
- Dificultati de respiratie si hiperventilatie;
- Nod in gat;
- Furnicaturi sau amorteli in mana;
- Bufeuri de caldura sau frisoane;
- Senzatii ca in vis, sau distorsiuni de perceptie;
- Teroare – sentimentul ca se va intampla ceva oribil si sunteti lipsit de puterea de a-l impiedica;
- Teama de a pierde controlul si a face ceva jenant;
- Teama de moarte si sentimentul mortii iminente;
- Transpiratie;
- Tremuraturi;
- Crampe abdominale;
- Dificultati la inghitire.
Alte caracteristici care sunt comune in atacul de panica includ:
- Teama de a adormi si epuizarea de pe urma lipsei de somn;
- Consumul de droguri sau alcool (pentru a amorti temerile si a va da un fals curaj sa faceti fata situatiilor de care va temeti);
- Depresia;
- Temeri irationale (fobii);
- Dificultati in relationarea cu alti oameni in situatii sociale datorita sentimentelor intense de anxietate.
O data ce s-a produs un atac de panica, de pilda la volan, sau in timpul cumparaturilor intr-un magazin aglomerat, sau in lift, pacientul sau pacienta pot dezvolta temeri irationale, numite fobii, in legatura cu aceste situatii si incep sa le evite. Numai teama de a avea un nou atac de panica este de obicei suficienta pentru a declansa simptomele.
Principalele cauze ale atacului de panica:
Organismul are un raspuns automat la teama, care va pregateste fie sa faceti fata pericolului fie sa fugiti de el. Atacul de panica are loc atunci cand acest raspuns de "lupta sau fugi " fie reactioneaza exagerat fie se activeaza atunci cand nu e necesar de loc. Cercetatorii nu sunt siguri ce anume provoaca atacurile de panica. Ereditatea, stresul si anumiti factori biochimici pot juca un rol. Sansele cresc daca aveti un membru al familiei care are atacuri de panica.








