Condiloamele genitale - infectia cu HPV
Condiloamele genitale sunt excrescenţe rozalii cauzate de anumite tipuri de HPV. Tipurile de HPV care determina condiloame genitale (HPV tipurile 6 şi 11) sunt diferite de tipurile care determina cancerul de col uterin. Condiloamele genitale pot fi proeminente sau plate, mici sau mari, solitare sau grupate. De asemenea, unele condiloame genitale pot creşte în interiorul vaginului sau colului uterin, ceea ce le face şi mai greu de depistat.
Contactul genital cu o persoană infectată cu HPV vă expune riscului de infectare (nu este necesar contactul sexual penetrant). Aproximativ 2 din 3 persoane care au contact sexual cu o persoană cu condiloame genitale vor contracta această afecţiune. Spre deosebire de cancerul de col uterin, condiloamele genitale nu prezintă un pericol pentru viaţă. Dar acestea pot afecta stilul de viaţă şi pot fi jenante. Chiar şi după tratament, condiloamele genitale pot recidiva.








