Sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW)

Sindromul Wolff-Parkinson-White (WPW), cunoscut sub numele de sindrom de preexcitatie, este o afectiune in care impulsurile electrice normale ale inimii calatoresc de-a lungul unei cai anormale (sau a unei cai accesorii) de conducere, fasciculul lui Kent. Acest lucru poate determina aparitia unui ritm cardiac anormal (aritmie). Sindromul Wolff-Parkinson-White  afecteaza 1 pana la 3 persoane din 1000. Doar o mica parte din aceste cazuri tind sa apara in cadrul anumitor familii.
 
Sindromul Wolff-Parkinson-White este o cauza frecventa a unei aritmii cunoscuta sub numele de tahicardie paroxistica supraventriculara (ritm accelerat al batailor inimii ce provine de la atrii). Sindromul Wolff-Parkinson-White este cauza cea mai frecventa a tulburarilor de ritm cardiac in populatia chineza ( este responsabil de 70% din cazuri).

Intr-o inima normala, impulsurile electrice sunt generate de la nivelul nodulului sino-atrial, situat in atriul drept si calatoresc de-a lungul unui sistem de conducere. Impulsurile electrice stimuleaza initial atriile, apoi trec prin nodul atrio-ventricular,iar ulterior la nivelul ventriculelor. Acest proces face ca inima sa se contracte ritmic.  Cu toate acestea, la pacientii cu sindrom WPW, impulsurile electrice calatoresc pe o cale anormala care ignora nodul atrio-ventricular. Aceasta cale este cunoscut sub numele de fasciculul lui Kent.
 
Deoarece impulsurile electrice ajung la nivelul ventriculilor prin intermediul acestei cai anormale, in locul sistemului normal de conducere al inimii, ele pot stimula ventriculele sa se contracte anormal. Acest lucru apare, de obicei, din cauza coexistentei unei alte aritmii,cum ar fi fibrilatia atriala ( in care frecventa atriala este foarte mare). Deasemenea, sindromul WPW poate fi asociat cu tahicardia atrio-ventriculara prin reintrare. In cazul tahicardiei atrio-ventriculare prin reintrare semnalul electric face o "bucla" in paralel cu sistemul de conducere al impulsului electric. In acest mod, impulsul electric calatoreste in jos de la atrii spre ventricule prin nodulului atrio-ventricular si inapoi spre atrii prin calea accesorie.

Principalele cauze:
In majoritatea cazurilor, cauza sindromului  Wolff-Parkinson-White este necunoscuta. Un mic procent din cazurile de sindrom Wolff-Parkinson-White poate fi asociat cu mutatii ale genei PRKAG2. Unele persoane cu aceste mutatii au deasemenea cardiomiopatie hipertrofica, un defect genetic in care miocardul (muschiul inimii) se ingroasa anormal. Gena PRKAG2 ofera instructiuni pentru a se fabrica o proteina care este parte a unei enzime numita AMP-kinaza (AMPK). Aceasta enzima joaca rol in furnizarea energiei la nivelul celulelor.  Probabil este implicata in dezvoltarea inimii inainte de nastere, cu toate ca rolul sau in acest proces este necunoscut.

Principalele simptome:
Simptomele sindromului Wolff-Parkinson-White sunt rezultatul unei frecventei cardiace rapide (tahicardie). Simptomele debuteaza frecvent in adolescenta sau in jurul varstei de 20 ani. Cele mai frecvente simptome sunt:
- Palpitatii- pacientii cu sindrom WPW acuza palpitatii- persoana simte modificari ale ritmului cardiac sau simte ca inima a ”sarit o bataie”. Palpitatiile pot fi crea senzatia de disconfort si anxietate (teama) la unele persoane;
- Ameteli;
- Sincopa (lesin);
- Slabiciune, oboseala;
- Confuzie;
- Scaderea tolerantei la efort (oboseste repede atunci cand depune efort fizic);
- Dureri toracice avand caracterele durerii anginoase (disconfortul sau durerea in  piept care apare cand sangele nu ajunge in cantitate suficienta la inima) - este localizata initial la mijlocul toracelui si deseori iradiaza catre membrul superior stang, catre gat sau chiar catre abdomen. Durerea creeaza senzatia unei constrictii toracice puternice, a unei gheare care strange intreg pieptul;
- Dificultati de respiratie (dispnee).
 
Sindromul Wolff-Parkinson-White poate sa nu fie insotit de nici un simptom si poate fi descoperit in mod intamplator cu ocazia unei electrocardiografii de rutina.

Posibile complicatii:
Sindromul Wolff-Parkinson-White nu determina complicatii semnificative la majoritatea persoanelor, dar poate sa apara complicatii. In cazul in care afectiunea este lasata netratata si in special daca persoana sufera de alte boli cardiace pot apare urmatoarele complicatii :
- Moarte subita;
- Fibrilatia ventriculara - o tulburare a ritmului cardiac, caracterizata prin contractia rapida, dezorganizata si ineficienta a ventriculelor (camere inferioare ale inimii);
- Hipotensiunea arteriala - se refera la o valoare scazuta a tensiunii arteriale (mai putin de 90/60 mmHg);
- Insuficienta cardiaca - apare atunci cand muschiul inimii nu mai pompeaza cantitatea de sange necesara organismului.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Date clientDatele dvs
În cursul înregistrării comenzii, noi colectăm de la clienţi o serie de date personale necesare atât livrării produselor..........detalii
Livrarea produselorLivrarea produselor
Produsele sunt expediate pe întreg teritoriul României prin Poşta Română - PrioriPost sau curierat rapid .........detalii
Cum platescCum plătesc?
Plata comenzilor dvs se efectuează ramburs în lei la ridicarea coletului la Oficiul Poştal dupa prezentarea....detalii
Continutul acestui site are un caracter informativ si nu se substituie diagnosticarilor si/sau recomandarilor medicale de specialitate. Toate produsele descrise pe acest site sunt suplimente alimentare si se elibereaza fara reteta. Cititi cu atentie prospectele care insotesc produsele comandate. Imalife.ro si reprezentatii ei nu sunt responsabili pentru administrarea neadecvata sau incorecta a produselor oferite.
S.C. Imavision Media&Development S.R.L. Brasov, cod fiscal, RO21184860, inregistrata la Registrul Comertului cu numarul J08/542/2007