Spondilita anchilozanta
Spondilita anchilozantă este o boală cronică progresivă care afectează în principal articulaţiile sacroiliace şi articulaţiile coloanei vertebrale, cu evoluţie spre anchiloză vertebrală. Spondilita anchilozantă face parte din categoria bolilor reumatice autoimune, unde mai sunt incluse următoarele boli: reumatismul articular (poliartrita cronică), artrita cu psoriazis, artrita idiopatică juvenilă, colagenoza, granulomatoza Wegener, vasculita.
Pacientul tipic este tânăr, cu vârsta între 15 şi 30 de ani, cu dureri cronice şi rigiditate la partea de jos a coloanei. Se pot prinde si alte articulaţii: coxofemurale, umeri, genunchi. La bărbaţi apare de două ori mai des decât la femei. În 40% din cazuri, boala este asociată de irdociclită şi fotofobie (sensibilitate ridicată la lumină). Alte simptome pot fi: afte şi oboseală cronică. Durerea poate fluctua dintr-o parte în alta.
Simptomele cele mai semnificative sunt:
- durere lombară inferioară si redoare, datând de peste luni, necalmată de repaus;
- durere şi redoare toracică;
- limitarea mişcărilor coloanei vertebrale;
- limitarea expansiunii toracice;
- irită;
- rigiditate;
- modificări radiologice caracteristice sacroiliace.
Nu se cunoaşte cauza exactă a acestei boli. Se presupune că există o predispoziţie genetică şi o infecţie declanşatoare, care împreună conduc la această boală. Unii cercetători cred că microorganisme în mod normal inofensive, care se regăsesc în intestinele tuturor persoanelor, provoacă această reacţie autoimună a sistemului imunitar. S-a constatat existenta unei legături între poliartrită (care deformează mâinile femeilor), spondilartrită (care anchilozează sira spinării la bărbati) şi inflamaţia intestinului. Este o asociere frecventă a spondilitei cu diferite suferinţe intestinale (prin microbi, prin toxinele lor, prin medicamente sau conservanţi alimentari).








