Bursita
Bursita este o inflamatie a bursei ( un saculet plin cu lichid, situat intre partile mobile ale articulatiei si uneori intre tendoane si muschi). Aceste mici saculete membranoase sunt pozitionate in jurul umerilor, coatelor, genunchilor si intre grupurile mari de muschi de la brate, picioare si labele picioarelor. Acesti saci asigura tamponul intre articulatii permitand partilor mobile sa alunece mai usor una pe langa cealalta.
Articulatia umarului este cel mai frecvent afectata de bursita. Bursa umarului, amplasata intre lacasul in forma de ceasca si capul ca o minge al osului umarului, captuseste acest lacas si absoarbe socurile impiedicand leziunile. Bursa si tendoanele adiacente ei se pot inflama. Drept urmare, este dificil sa ridici bratul intins drept lateral.
Ridicatorii de greutati si cei cu munci sedentare sunt mai predispusi sa faca bursita decat cei activi care isi pastreaza muschii fermi si tendoanele sanatoase. Evitati oboseala excesiva cum este cea cauzata de caratul timp indelungat de genti grele, galeti cu vopsea sau valize. Orice miscare repetitiva cum este vopsitul, pusul tapetului, spalatul geamurilor sau alte activitati neobisnuite continuate pe o durata lunga pot induce bursita.








