Holera
Holera este o boala infectioasa acuta produsa de vibrionul holeric (Vibrio cholerae), caraterizata prin diaree apoasa, varsaturi si deshidratare masiva care determina profunda alterare a starii generale si evolutia severa spre mortalitate in 50-80% din cazurile netratate etc.
Principala sursa de infectie cu vibrioni holerici este omul bolnav, in convalescenta, sau purtatorul sanatos, cronic, a carui vezica biliara joaa rolul de rezervor de germeni. Prin scaunele lor diareice, aestia pot elibera cantitati considerabile de vibrioni holerici (102 -105 vibrioni pe gram de materii fecale) care, in conditiile lipsei de igiena, se pot transmite persoanelor sanatoase pe cale fecala si orala fie prin contat direct cu bolnavul, fie prin consumul de apa sau alimente contaminate (carne, lapte, fructe, legume si chiar si fructe de mare , scoici si stridii, etc.).
Cei mai expusi imbolnavirii sunt batranii si copiii sau bolnavii cu hipoaiditate gastrica, deoarece mediul alcalin este favorabil multiplicarii vibrionilor. Vibrionii holerici patrund in tubul digestiv si, dupa ce trec de bariera aiditatii gastrice, se localizeaza in intestinul subtire, in aest caz orice afectiune gastro-intestinala devenind fator favorizant al bolii.
De obicei, holera, care apare cu predilectie in sezonul cald si uscat, in conditiile unor fatori epidemici favorizanti (cum ar fi suprapopulatia, igiena deficitara sau exodul populatiei dintr-o zona in alta) debuteaza brusc, cu scaune diareice initial necarateristice, fara colici, dar ulterior frecvente, cu aspect tipic de "apa de orez", insotite de varsaturi si crampe musculare intense si dureroase. Varsaturile initial alimentare, apoi apoase pot uneori determina aparitia febrei care, in formele severe hiperpiretice, cu temperaturi corporale de 410 C, pot duce la instalarea unei forme toxemice (cholera sicca), ce se finalizeaza cu moartea bolnavului inainte de instalarea diareei.
Cu toate aestea, intensitatea simptomelor variaza de la formele usoare, asimptomatice, cu diaree profunda, la cele aute, de acentuata deshidratare, care modifica chiar si fizionomia bolnavului, incretindu-i tegumentele, coborand temperatura extremitatilor, invinetindu-i ochii si unghiile, acentuandu-i astenia si modificandu-i formula sanguina a carei hemoconcentratie creste vertiginos. Astfel in aceste conditii, pulsul devine imperceptibil, tensiunea arteriala scade, temperatura corpului scade brusc sub 350 C, iar bonavul prezinta semne de totala apatie, scazandu-i vointa de a supravietui.
De obicei, formele severe reprezinta numai 5-10% din totalul cazurilor si se datoreaza mai mult atiunii vibrionului holeric clasic decat biotipului El Tor, care provoaa o proportie mult mai mare de forme usoare si atipice, cu aspect de enterocolita banala, dar care nefiind tratate corespunzator, duc la starea de purtator cronic, marind astfel riscul contaminarii.
Principala sursa de infectie cu vibrioni holerici este omul bolnav, in convalescenta, sau purtatorul sanatos, cronic, a carui vezica biliara joaa rolul de rezervor de germeni. Prin scaunele lor diareice, aestia pot elibera cantitati considerabile de vibrioni holerici (102 -105 vibrioni pe gram de materii fecale) care, in conditiile lipsei de igiena, se pot transmite persoanelor sanatoase pe cale fecala si orala fie prin contat direct cu bolnavul, fie prin consumul de apa sau alimente contaminate (carne, lapte, fructe, legume si chiar si fructe de mare , scoici si stridii, etc.).
Cei mai expusi imbolnavirii sunt batranii si copiii sau bolnavii cu hipoaiditate gastrica, deoarece mediul alcalin este favorabil multiplicarii vibrionilor. Vibrionii holerici patrund in tubul digestiv si, dupa ce trec de bariera aiditatii gastrice, se localizeaza in intestinul subtire, in aest caz orice afectiune gastro-intestinala devenind fator favorizant al bolii.
De obicei, holera, care apare cu predilectie in sezonul cald si uscat, in conditiile unor fatori epidemici favorizanti (cum ar fi suprapopulatia, igiena deficitara sau exodul populatiei dintr-o zona in alta) debuteaza brusc, cu scaune diareice initial necarateristice, fara colici, dar ulterior frecvente, cu aspect tipic de "apa de orez", insotite de varsaturi si crampe musculare intense si dureroase. Varsaturile initial alimentare, apoi apoase pot uneori determina aparitia febrei care, in formele severe hiperpiretice, cu temperaturi corporale de 410 C, pot duce la instalarea unei forme toxemice (cholera sicca), ce se finalizeaza cu moartea bolnavului inainte de instalarea diareei.
Cu toate aestea, intensitatea simptomelor variaza de la formele usoare, asimptomatice, cu diaree profunda, la cele aute, de acentuata deshidratare, care modifica chiar si fizionomia bolnavului, incretindu-i tegumentele, coborand temperatura extremitatilor, invinetindu-i ochii si unghiile, acentuandu-i astenia si modificandu-i formula sanguina a carei hemoconcentratie creste vertiginos. Astfel in aceste conditii, pulsul devine imperceptibil, tensiunea arteriala scade, temperatura corpului scade brusc sub 350 C, iar bonavul prezinta semne de totala apatie, scazandu-i vointa de a supravietui.
De obicei, formele severe reprezinta numai 5-10% din totalul cazurilor si se datoreaza mai mult atiunii vibrionului holeric clasic decat biotipului El Tor, care provoaa o proportie mult mai mare de forme usoare si atipice, cu aspect de enterocolita banala, dar care nefiind tratate corespunzator, duc la starea de purtator cronic, marind astfel riscul contaminarii.
